Prietenie !

„În afară de iubire, fiinţele umane au nevoie de prietenie... !”

Prietenia este considerată de mulţi o virtute; de fapt, doar cei care au în inima lor un strop

de bunătate pot realiza prietenii adevărate. Prietenia, dincolo de eforturile noastre personale,este un dar al lui Dumnezeu. Să ne gândim puţin:

· de cele mai multe ori, prietenii nu-şi amintesc de motivul care a dat naştere acestei

prietenii... a venit spontan, aşa, pur şi simplu...

· există întotdeauna o doză de mister în fiecare prietenie legată.

„Prietenul adevărat, la nevoie se cunoaşte! Prietenul este medical terapeutic cel mai potrivit atunci când suntem singuri şi apăsaţi. Prietenul nu e un bancomat de sfaturi... mă ascultă fără a mă judeca; în faţa lui pot să spun ceea ce simt, fără cenzură... imediat

durerea dispare!”

Iată ce ne spune Siracide despre prieteni falşi... “... prieteni la masă, dar nu rezistă în

ziua când ghinionul dă peste tine. Dacă vei avea noroc în viaţă, va fi dublura ta [...]dar

dacă se va abate peste tine o nenorocire, va fi primul care se va răzvrăti împotriva ta şi

se va ascunde de tine! În schimb, un prieten fidel e ca un scut puternic; cine îl găseşte

are o comoară. Pentru un prieten fidel nu există preţ, nimic nu poate egala valoarea

lui!

...despre misterul vieţii..

Cu prietenii adevăraţi se discută despre misterul vieţii, al iubirii divine. Prietenia devine

locul ideal, unde fiecare se simte ca acasă. Dialogul cu prietenii mă ajută să evaluez stilul meu de viaţă...

Scriitoarea Zenta Maurina, paralizată din tinereţe, a găsit în prietenie un izvor nesecat de

viaţă; un izvor necesar pentru a gestiona propria existenţă: „Precum forţa aripilor pentru

păsări, la fel prietenia pentru oameni îi înalţă din pulbere spre cer...”

...nu întotdeauna are succes!

Nu întotdeauna prietenia are succes. Printre duşmanii cei mai mari, scriitorul Georges

Bernanos indica plictiseala... Când prietenii nu mau au nimic de spus unul altuia, când se

închid, atunci plictiseala va ucide prietenia dintre ei. Plictiseala se naşte atunci când fantezia şi creativitate se sting. În acest sens este negativă şi camuflarea propriilor sentimente legate de prietenia dintre ei!

Un alt pericol este constituit de activităţile excesive. Mereu ocupaţi, ...muncă şi iar

muncă... iar timpul dedicat prieteniei din ce în ce mai scurt... devenim incapabili de a fi

prieteni. Prietenii adevăraţi nu urmăresc doar succesul şi perfecţiunea. Sunt conştienţi de

propriile slăbiciuni şi de propriile limite. Cine-şi sufocă sentimentele în mii de activităţi, devine incapabil de a mai împărtăşi propria experienţă cu prietenii, iar cine nu are nimic de împărţit nu poate fi prietenul nimănui. Spune Ghoethe: „doar nouă săracilor, care avem puţin sau nimic, ne este dată bucuria prieteniei. Nu avem altceva decât pe noi înşine. Este chiar eu-l personal lucrul pe care noi trebuie să-l dăruim în mod total!”

Al treilea mare pericol este imparţialitatea. „Excesul constant al unuia pune în criză

prietenia”! (Adolf von Knigge). Dacă unul dintre prieteni vrea să fie mereu singurul care

sprijină, care ajută şi pansează rănile, prietenia este distrusă. Prietenia are nevoie de un eu şi un tu care să fie puţi pe acelaşi plan. Fiecare dintre cei doi dă ceva celuilalt. Fiecare îl îmbogăţeşte pe celălalt. Important este să renunţăm la poziţiile de superioritate.

A patra ameninţate este cea descrisă de Ernest Raupach: „Excesul de acţiuni bune

slăbeşte raportul de prietenie în loc să-l întărească.” Dă impresia că celălalt vrea să cumpere

prietenia, iar acest lucru pietrifică inima... prietenia nu are preţ! Prietenia are nevoie de

egalitate, şi tot ceea ce se face pentru celălalt este din iubire şi cu spontaneitate. Acestea sunt doar câteva aspecte negative pe care am vrut să le subliniem...

...prietenie-libertate

Iubirea şi libertatea, chiar dacă o oarecare dependenţă este mereu prezentă, sunt două

caracteristici importante ale prieteniei. Adevărata prietenie se distinge prin libertate interioară: pot spune ceea ce simt, fără a fi nevoit să pun mai întâi în balanţă fiecare cuvânt... pot respira fără constrângeri şi las prietenului meu libertatea de a acţiona, indispensabilă de altfel pentru propria existenţă.

...prietenie-dragoste

În momentul în care doi tineri se îndrăgostesc, descriu iubirea lor ca o prietenie, însă

prietenia şi iubirea sunt diferite una de cealaltă. Amândouă se nutresc din aceeaşi sursă de

afectivitate. Amândouă reuşesc să scoată din solitudine şi să dea un sens profund existenţei, continuând să respecte intimitatea fiecăruia, eliminând astfel aspectele obscure din noi.

Dragostea înseamnă pasiune, chiar şi fizică. Cel care este îndrăgostit vede totul în roz. Nu

reuşeşte să gândească în mod transparent. Deseori îl vede pe celălalt nu cum este în realitate dar cum ar vrea el să fie. Vede propriul reflex. E atras de celălalt în mod irezistibil. Grecii spuneau că acest fel de iubire este caracterizat de dorinţă; poate condiţiona persoanele dând naştere geloziei. Adevăratul prieten nu cunoaşte gelozia. Prietenia se bazează pe ceva spiritual, iar spiritul nu cunoaşte limitele corpului. Spiritul respiră în libertate în spaţii largi.

În timp ce îndrăgostitul are în inimă doar imaginea iubitei, a cărei natură rămâne încă în

ceaţă, autentica prietenie te ajută întotdeauna să descoperi adevăratul „eu” al celui de lângă tine. Doar cine îşi cunoaşte şi îşi acceptă prietenii în totalitate, cu aspectele lor pozitive dar şi negative, va fi capabil de a privi celelalte persoane cu luciditate, fără a le judeca. Prietenia adevărată ne ajută să-i acceptăm pe ceilalţi fără prejudecăţi.

Dragostea şi prietenia sunt diferite, dar nu se exclud; una se poate schimba în cealaltă şi

viceversa. Îţi propun acum un fragment din Micul Prinţ de Antoine de Saint-Exupery, pentru a reflecta mai bine tema prieteniei...

“ - Bună ziua, zise vulpea.

- Bună ziua, răspunse cuviincios micul prinţ întorcându-se, dar nu văzu pe nimeni.

- Sunt aici, zise glasul, sub măr…

- Cine eşti tu? zise micul prinţ. Eşti tare frumoasă…

- Sunt o vulpe, zise vulpea.

- Vino să te joci cu mine, o pofti micul prinţ. Sunt atât de trist…

- Nu pot să mă joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.

- A! Iartă-mă, rosti micul prinţ.

Dar după un răstimp de gândire, adăugă:

- Ce înseamnă „a îmblânzi”?

- Nu eşti de prin partea locului, zise vulpea, ce cauţi pe-aici?

- Caut oamenii, zise micul prinţ. Ce înseamnă „a îmblânzi”?

- Oamenii, zise vulpea, au puşti şi vânează. E foarte neplăcut! Mai cresc şi găini. E singurul folos de pe urma lor. Cauţi găini?

- Nu, zise micul prinţ. Caut prieteni. Ce înseamnă „a îmblânzi”?

- E un lucru de mult dat uitării, zise vulpea.

Înseamnă „a-ţi crea legături”…

- A-ţi crea legături?

- Desigur, zise vulpea. Tu nu eşti deocamdată pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mi ide alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume.

Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume…

- Încep să înţeleg, zise micul prinţ. E undeva o floare… mi se pare că m-a îmblânzit…

- Se prea poate, zise vulpea. Pe Pământ întâlneşti tot soiul de lucruri…

- O! Dar nu e pe Pământ, zise micul prinţ.

Vulpea se arătă foarte nedumerită:

- Pe altă planetă?

- Da.

- Pe planeta aceea sunt vânători?

- Nu.

- Interesant. Dar găini?

- Nici.

- Nimic nu e desăvârşit, suspină vulpea.

Vulpea însă se întoarse la gândurile ei:

- Viaţa mea e veşnic aceeaşi. Eu vânez găinile, pe mine mă vânează oamenii.

Toate găinile se aseamănă între ele, şi toţi oamenii se aseamănă între ei.

Aşa că mă cam plictisesc. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, viaţa mi se va însenina.

Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebiţi de-ai tuturora. Paşii altora mă fac să intru sub pământ. Ai tăi mă vor chema din vizuină, ca o melodie. Şi-apoi, priveşte! Vezi tu, colo, lanurile acelea de grâu? Eu nu mănânc pâine. Mie grâul nu mi-e de folos. Lanurile de grâu mie nu-mi trezesc nici o amintire. Şi asta-i trist! Tu însă ai părul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat când mă vei fi îmblânzit! Grâul, auriu şi el, îmi va aminti de tine. Şi-mi va fi nespus de dragă murmurarea vântului prin grâu… Vulpea tăcu şi se uită la micul prinţ.

- Te rog… îmblânzeşte-mă, zise apoi.

- Bucuros aş vrea, răspunse micul prinţ, numai că nu prea am timp. Am de căutat prieteni şi o mulţime de lucruri de cunoscut.

- Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim, zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic.

Cumpără lucruri de-a gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei cu adevărat să ai un prieten, îmblânzeşte-mă!

- Ce trebuie să fac? zise micul prinţ.

- Trebuie să ai foarte multă răbdare, răspunse vulpea. La început, te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei zice nimic. Graiul e izvor de neînţelegeri. Însă vei putea, pe zi ce trece, să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine…

A doua zi, micul prinţ veni din nou.

- Ar fi fost mai bine dacă veneai şi astăzi la aceeaşi oră, zise vulpea. Dacă tu, de pildă, vii la ora patru după-amiaza, eu încă de la ora trei voi începe să fiu fericită. Şi cu cât va trece timpul, cu-atât mai fericită mă voi simţi. La ora patru, mă va cuprinde un frământ şi o nelinişte: voi descoperi cât preţuieşte fericirea! Dar dacă vii la voia întâmplării, niciodată nu voi şti la care ceas să-mi împodobesc sufletul. Ne trebuie rituri.

- Ce-i acela rit? zise micul prinţ.

- E încă un lucru de mult dat uitării, zise vulpea. E ceea ce face ca o zi să se deosebească de celelalte zile, o oră, de celelalte ore. De pildă, vânătorii mei au un rit. Se duc să joace, joia, cu fetele din sat. Joia, prin urmare, e o zi minunată! Mă plimb şi eu atunci, până la vie Dacă vânătorii s-ar duce la joc la voia întâmplării, toate zilele ar fi la fel, iar eu n-aş mai avea niciodată vacanţă. Şi-aşa micul prinţ îmblânzi vulpea. Iar când ora despărţirii fu aproape:

- Vai! zise vulpea… Am să plâng.

- Din vina ta, zise micul prinţ, eu nicidecum nu-ţi voiam răul, ci numai tu ai vrut să te-mblânzesc…

- Aşa e, zise vulpea.

- Dar ai să plângi! zise micul prinţ.

- Aşa e! zise vulpea.

- Şi-atunci nu dobândeşti nimic din asta!

- Ba dobândesc, zise vulpea, datorită culorii grâului. Apoi adăugă:

- Du-te să mai vezi o dată trandafirii. Vei descoperi că floarea ta nu are-n lume seamăn. Întoarce-te apoi la mine, să-ţi iei rămas bun, iar eu îţi voi dărui o taină.

Micul prinţ se duse să mai vadă o dată trandafirii.

- Voi nu semănaţi întru nimic cu floarea mea, voi încă nu sunteţi nimic, le spuse el. Pe voi nimeni nu v-a îmblânzit, precum nici voi n-aţi îmblânzit pe nimeni. Sunteţi aşa cum era şi vulpea mea. Nu era decât o vulpe, aidoma cu altele o sută de mii. Eu însă mi-am făcut din ea un prieten, iar ea acum nu are în lume seamăn. Şi florile se ruşinară.

- Sunteţi frumoase, dar sunteţi deşarte, le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru voi. Floarea mea, fireşte, un trecător de rând ar crede că e asemeni vouă. Ea însă singură e mai de preţ decât voi toate laolaltă, fiindcă pe ea am adăpostit-o sub clopotul de sticlă. Fiindcă pe ea am ocrotit-o cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis omizile (în afară doar de câteva, pentru fluturi). Fiindcă pe ea am ascultat-o cum se plângea, ori cum se lăuda, ori câteodată chiar şi cum tăcea. Fiindcă ea e floarea mea. Şi se duse înapoi la vulpe.

- Rămâi cu bine, zise el…

- Te du cu bine, zise vulpea. Iată care-i taina mea. E foarte simplă: Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.

- Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor, spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.

- Numai timpul împărţit cu floarea ta face ca floarea ta să fie atât de preţioasă.

- Numai timpul împărţit cu floarea mea… făcu micul prinţ, ca să ţină minte.

- Oamenii au dat uitării adevărul acesta, zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiţi. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu eşti răspunzător de floarea

ta.

- Eu sunt răspunzător de floarea mea… spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.

...un prieten de valoare!

În încheiere aş vrea să-ţi amintesc de un prieten deosebit, pe care deseori l-ai neglijat, deşi te-a ajutat mereu... este vorba despre Isus! Pe cruce el s-a dăruit pentru mine ... este momentul în care a trăit cel mai intens prietenia cu noi. S-a dăruit fără a pretinde ceva în schimb. M-a iubit fără ca eu să fi făcut ceva care să merite acest sacrificiu. În iubirea sa pentru mine ştia deja că eu îl voi neglija şi-l voi ignora. Braţele sale au rămas mereu deschise: „Te-am iubit mereu în mod absolut. Eu sunt cu tine chiar şi atunci când tu mă îndepărtezi... sunt lângă tine şi în momentele în care îţi duci crucea de fiecare zi. Braţele mele sunt deschise pentru a te îmbrăţişa pe tine. Te aştept până când te vei abandona în braţele mele. Eşti liber să faci cum vrei. Nu pretind nimic de la tine. Dar poţi conta pe mine. Inima mea e deschisă pentru tine. Aici vei găsi mereu refugiu aşa cum eşti!”