Iubire

„Iubire înseamnă dăruire!”

Iubirea înseamnă dorinţa de a ne dărui în mod gratuit, nu egoist. Înseamnă dăruire

totală. Este adevărat că iubirea naşte din afecţiune, însă trebuie cultivată cu voinţă.

Îndrăgostirea se termină mereu, mai devreme sau mai târziu, dar iubirea rămâne, nu se

poate consuma niciodată: în fiecare zi suntem invitaţi să creştem în iubire, adaptându-ne

din ce în ce mai bine la exigenţele celuilalt. Strada iubirii nu se întrerupe şi nici nu are

capăt!

„Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.." Ioan, 13

Imi amintesc despre o rugăciune care spunea că Isus nu are alte mâini decât cele ale

noastre, pentru a putea face munca sa, nu are decât picioarele noastre pentru a-i conduce

pe oameni pe căile sale, nici buze decât buzele noastre pentru a povesti oamenilor despre

el. Şi ce mă impresiona cel mai mult e că singurul ajutor de care dispunea era ajutorul

nostru, pentru a-i putea conduce pe oameni la el... noi înşine suntem mesajul lui

Dumnezeu scris în faptele şi cuvintele noastre de iubire!

...chemaţi să iubim!

Este nevoie în lume de iubirea ta! Dar o iubire adevărată! Astfel, nu numai că vom fi

pe aceeaşi linie cu ceea ce Dumnezeu ne comunică, dar vom reuşi să perfecţionăm

chemarea noastră de creştini, indiferent de forma prin care se manifestă.

Iubirea adevărată are 4 calităţi:

· îi iubeşte pe toţi, pentru că Isus a murit pentru toţi. Aşadar o iubire

adevărată nu cataloghează oamenii: simpatici sau antipatici, tineri sau bătrâni, albi

sau negri, nemţi sau români, de o religie sau alta, prieten sau duşman. Iubirea

adevărată îi iubeşte pe toţi, încercaţi s-o trăiţi! Suntem prea obişnuiţi să iubim doar

prietenii, părinţii, rudele... lucru normal de altfel. Şi ceilalţi?

· iubesc primul; când Isus a venit pe acest pământ noi nu-l iubeam, eram plini de

păcate. El ne-a iubit primul. Trebuie să ne apropiem de toţi, să nu aşteptăm să facă

ei primii paşi, nu trebuie să iubim doar pentru că suntem iubiţi, nu! Trebuie să

iubim primii!

· iar dacă suntem creştini, trebuie să-l vedem pe Isus în cei de lângă noi, a

spus-o chiar el; examenul va fi acesta: ceea ce aţi făcut celor de lângă voi, fie că e

bine sau nu, mi-e mi-aţi făcut-o.

· şi o iubire care să nu fie platonică, adică sentimentală; e nevoie de o iubire

concretă, iar pentru a fi concreţi, iată ce ne învaţă Paul apostolul: trebuie să

devenim totul pentru toţi, să fim împreună cu cel care suferă, împreună cu cel care

se bucură, să împărtăşim bucurii şi necazuri, nevoile altora.

În concluzie: să-i iubim pe toţi, să iubim primii, să-l vedem pe Isus şi să iubim în mod

concret. Aceasta o putem face noi: să ne umplem inima de o iubire adevărată. Aceasta este chemarea noastră a creştinilor.

...de nu am dragoste, sunt o aramă sunătoare..

Iată ce ne spune Paul în prima scrisoare trimisă celor din oraşul Corint:

„Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.

Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se

mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,

acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.

Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârşit, acest "în parte" se va sfârşi.

Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.

Acum, vedem ca într-o oglindă în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă.

Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.

Acum dar rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”

...dacă nu am dragoste, nu sunt nimic...