Cel care rasplateste !

„Bucurati-va si veseliti-va, pentru ca rasplata voastra este mare in ceruri.”

(Matei 5,12)

In anul 1766, Oliver Goldsmith a scris „Vicarul din Wakefield”. El a construit personajul dr. Charles Primrose, neobisnuit, bun, dupa caracterul tatalui sau, un preot sarac care traia in Irlanda. Familia trece printr-o serie de nenorociri, ca si Iov, iar generosul vicar sfarseste intr-o inchisoare pentru datornici. Credincios chemarii sale, dr. Primrose ofera o predica puternica colegilor din inchisoare. El ii mangaie si ii indeamna sa priveasca dincolo de suferintele lor, spre cer, „pentru ca moartea este singurul prieten al celor nenorociti". Ei sunt cei mai pregatiti sa savureze bunatatile cerului. Primrose vorbeste cu chibzuinta specifica varstei sale:
„Pentru cei fericiti in vesnicie exista o singura binecuvantare si ea le inmulteste pe toate celelalte, pe care ei le au deja. Pentru cei fericiti este un avantaj dublu, pentru ca acolo nu mai este durere si au rasplatiri de binecuvantare cereasca…”
Povestea are o concluzie ca si la Iov. Cu optimismul si intelepciunea tipice secolului al XVIII-lea, dragostea ii face pe tineri indiferenti, demni de cinste, aceia care merita bogatia o primesc, si toate persoanele potrivite pot sa se casatoreasca. Toate sunt bune in lumea vicarului.
Asa ar trebui sa fie viata. Cartea lui Iov este o respingere a teoriei intelepciunii. Oamenii intelepti incercasera de mult timp sa stabileasca o legatura absoluta intre comportamentul moral si prosperitate. Ei doreau sa garanteze ca cei drepti vor prospera, iar cei rai vor suferi. Iov s-a descoperit respins si nu intelegea. In timp ce prietenii il haituiau sa se pocaiasca de pacate, el striga: „Niciodata n-am tagaduit Cuvantul Celui sfant” (Iov 6,10).
Vedem ca rasplatirile vietii pot sa nu fie pe loc. Asa ca vicarul lui Goldsmith avea dreptate cand ii sfatuia pe acei prizionieri nenorociti sa priveasca spre rasplatirea lor cereasca. Nici unul dintre noi nu trebuie sa fie stanjenit de aceasta asteptare. Isus arata direct spre aceasta ca spre un motiv legitim de „a fi bucuros”.